Cartea lui Aristeas în studiile moderne (I)

NOTĂ | Sylvie Honigman. The Septuagint and Homeric Scholarship in Alexandria. A Study in the Narrative of the Letter of Aristeas. London/New York: Routledge, 2003.

Sylvie Honigman, de la Universitatea din Tel Aviv, propune o nouă lectură a Cărții lui Aristeas (autoarea preferă să folosească Carte în loc de Scrisoare, termen folosit și de Iosif Flaviu cu referire la Aristeas/Aristaios; acest termen îl voi folosi și eu în prezentarea de față), pe mai multe paliere: dimensiunea literară a textului, dimensiunea istorică a lui, în stransă legătură cu cea literară, care – argumentează autoarea – are strânse legături cu istoriografia elenistă (cap. 2), noțiunea de mit fondator, pe care S. Honigman o atribuie Cărții lui Aristeas, în legătură cu originea LXX (cap. 3 și 6), reevaluarea noțiunilor de adevărat sau fals în contextul istoriografiei antice, autoarea depășind confuzia între plauzibilitate (în sensul modern) și autenticitatea istorică a cărții; cu alte cuvinte, S. Honigman consideră Cartea lui Aristeas un text istoric serios (cap. 4). Capitolele 5 și 6 se ocupă în detaliu despre studiile privind originea LXX, circumstanțele în care traducerea Legii ebraice a avut loc, datarea Cărții lui Aristeas în contextul științei homerice din Alexandria (sec. II î. Chr.).

S. Honigman, propune de asemenea în acest studiu, o lectură a întregului text al Cărții lui Aristeas, în unitatea lui. Până acum, diferiți cercetători, istorici sau bibliști, s-au ocupat numai de anumite părți din Aristeas: originea LXX (surprinzător, doar aprox. 50 de paragrafe/capitole se ocupă de LXX, dintre care numai unul singur, § 302, despre activitatea de traducere), descrierea Ierusalimului și a Templului, dialogurile de la Banchetul regal etc., fără să ia în considerare textul ca întreg. Mai mult, alți cercetători au considerat părțile de digresiune din text, ca fiind o interpolare târzie. În schimb, S. Honigman, propune privirea Cărții lui Aristeas dintr-un cu totul și cu totul alt unghi, și anume, acela al considerării lucrării în contextul elenist în care s-a produs, nediferențiind-o de alte lucrări din același spațiu și din aceeași periodă, și fără a încadra lucrarea într-o categorie specială, așa numita literatură iudeo-elenistă. Cu alte cuvinte, Cartea lui Aristeas este o operă elenistă, sau, mai exact, alexandrină. Cercetătoarea propune legături strânse între Aristeas și istoriografia elenistă, și, astfel, poate fi pusă problema reabilitării istorice a Cărții lui Aristeas. Așadar, în ciuda cercetătorilor anteriori, care considerau cartea neverosimilă din punct de vedere istoric, autoarea consideră – și argumentează – că Aristeas este un text serios, iar pentru corecta reevaluare a istoricității textului, atât în aspectele lui principale (originea LXX), cât și în temele secundare (istoria iudeilor în Egiptul elenist timpuriu, topografia Ierusalimului etc.), acesta trebuie luat ca un întreg.

Pozițiile pe care le adoptă S. Honigman în acest studiu, și care sunt acum larg acceptate de cercetători sunt: data scrierii – a doua jumătate a sec. II î. Chr.; data traducerii LXX – în timpul lui Ptolemeu II; subiectul și scopul scrierii – deși unii cercetători au văzut Cartea lui Aristeas ca o apologie a LXX, o variantă alternativă, propusă de cercetătoare, este că Aristeas se ocupă de LXX, mai exact de calitatea traducerii, nu atât de sfințenia ei (pe care s-au concentrat alți cercetători); un alt scop ar fi o prezentare comprehensivă a iudaismului; destinatarii cărții – elita iudaică din Alexandria.

Cătălin Dan Necșa, Leiden University (LUCAS)