Bifolium

Note Biblice și Patristice

Filostorgiu în seria Tradiția Creștină

Filostorgiu

RECENZIE | Filostorgiu. Istoria bisericească. Ediție bilingvă, traducere de Dorin Garofeanu. Studiu introductiv, note explicative și tabel cronologic de Dragos Mîrșanu. Ediție îngrijită de Adrian Muraru. Tradiția Creștină 14; Iași: Polirom, 2012.

Volumul de față restituie un document important al istoriografiei creștine din secolul al V-lea, păstrat numai fragmentar și uneori sub formă de parafrază în alte surse. Istoria Bisericească a lui Filostorgiu acoperă evenimentele din perioada 320-425, în legătură cu care ne furnizează uneori detalii necunoscute din altă parte. În studiul introductiv, Istoria este situată pe scurt în cadrul istoriografiei bisericești creștine și, de asemenea, sunt expuse principalele poziții teologice care s-au cristalizat după sinodul de la Niceea (325), împreună cu susținătorii lor.

Este prezentată apoi viața și opera lui Filostorgiu, sunt reconstituite căile pe care textul Istoriei a ajuns până la noi, după care sunt discutate principalele trăsături ale Istoriei și parti-pris-urile autorului. Studiul acoperă bine subiectul, iar discuția este clară, informată și ia în considerare cele mai bune contribuții savante publicate până acum. O observație de fond totuși: în expunerea pozițiilor teologice post-niceene (pp. 28-30), Dragoș Mîrșanu alege o prezentare schematică și statică, în vreme ce procesul prin care aceste poziții s-au născut a fost unul dialectic. Prezentarea lor „în mișcare” ar fi făcut ca motivațiile și nervul lor teologic să câștige în lizibilitate.

Traducerea propusă este limpede, curgătoare și se citește cu plăcere. Dorin Garofeanu oferă într-o notă iniţială câteva precizări în legătură cu soluțiile alese pentru termenii tehnici militari sau pentru redarea numelor grecești. Recursul la neologisme este relativ frecvent şi asumat, dar efectul asupra unității stilistice nu este supărător, în vreme ce claritatea obținută astfel este incontestabilă. În pasajele cu un caracter doctrinar mai apăsat, traducerea este riguroasă și se menține aproape de textul grecesc.

De asemenea, termenii tehnici teologici sunt redați în mod consecvent, ceea ce ușurează urmărirea argumentației, iar soluțiile alese sunt cele consacrate deja în traductologia patristică românească. Este de apreciat în mod deosebit evitarea calofiliei, un defect destul de răspândit în traducerile patristice românești. Este apoi de remarcat felul elegant în care a fost rezolvată problema traducerii vocabulelor cu care se identificau principalele grupuri teologice post-niceene. Astfel, to heteroousion devine „învățătura heterousiană”, to homoousion „învățătura homousiană” etc., după ce explicații prealabile au fost oferite în Studiul introductiv.

O confuzie pare să se fi strecurat însă în traducerea unui pasaj din IV, 4 (p. 163). Filostorgiu vorbește aici despre felul în care scrierile lui Asterie l-au făcut pe Eudoxiu „să urmeze doctrina homousiană (to kat’ousian homoion)”, de unde se înțelege că to kat’ousian homoion ar fi de fapt echivalent cu to homoousion, ceea ce nu este cazul. To homoousion era eticheta prin care erau indicați apărătorii crezului de la Niceea, mai exact Sfântul Atanasie și Părinții Capadocieni după el, în vreme ce to kat’ousian homoion („asemănător după ființă”) rezuma poziția teologică (subordinaționistă) a grupului format din Vasile de Ancyra, Eustațiu de Sebasta, Eleusiu de Cyzic și Gheorghe de Laodiceea, cunoscuți și sub numele de „homoiusieni”. Homoiusienii respingeau termenul cheie de la Niceea (to homoousion) pe motivul pretinselor sale conotații modaliste, dar în același timp se opuneau atât heterousienilor (Aețiu și Eunomie) cât și subodinaționismului ambiguu al homoienilor (conduși de Acaciu de Cezareea), care se limitau să spună ca Fiul este „asemănător” Tatălui. Întrucât poziția acestora din urmă nu oferea nicio garanție împotriva recăderii în radicalismul hetorousienilor – care recunoșteau că Fiul este asemănător Tatălui în lucrare, voință sau putere, dar nu și în ființă (ousia) –, homoiusienii din jurul lui Vasile de Ancyra au propus formula „asemănător după ființă (to kat’ousian homoion). Este adevărat că Filostorgiu tinde să reducă poziția teologică a homoiusienilor (to kat’ousian homoion) la cea a pro-niceenilor (to homoousion), dar traducerea trebuie să păstreze distincția dintre cele două formule, tocmai pentru ca parti-pris-ul istoricului heterousian să poată fi sesizat limpede.

Alte observații: a rivaliza are în românește un regim intranzitiv (a rivaliza cu cineva/ceva). În textul traducerii acest verb apare însă de cel puțin două ori ca tranzitiv. La p. 89 putem citi astfel că împăratul Constantin a înzestrat Constantinopolul cu diverse privilegii și bogății, „încât faima sa să o rivalizeze pe cea a vechii Rome”. Aceeași situație se poate întâlni la p. 91. De asemenea, în loc de „hronograful” (p. 87) era de așteptat să avem „cronograful” (o scăpare de tehnoredactare?). În fine, de semnalat în III, 5 (p. 115) un adverb (aparatrôtôs, „fără știrbire”) care a rămas netradus (de comparat cu II,15, p. 99, unde adjectivul corespondent este redat conform așteptărilor prin „neștirbit”). Textele din Anexe se mențin în aceeași linie și formează un complement binevenit.

Notele explicative conțin frecvente trimiteri la surse istoriografice alternative (cel mai adesea: Eusebiu, Sozomen, Socrate sau Teodoret). Acest lucru este de mare ajutor pentru a verifica cât de fiabile sunt informațiile date de Filostorgiu. Un reproș care s-ar putea face în legătură cu notele este însă că lungimea și frecvența lor au fost uneori prea drastic ținute sub control. De pildă, citirorii s-ar putea întreba ce înseamnă un „pritaneu obștesc al evlaviei” (II, 9a, p. 91). Apoi, în II,11 (p. 97) se spune că cel care l-a înlocuit pe Sf. Atanasie după ce acesta a fost trimis în exil de Constanțiu a fost „Grigorie din Capadocia”; însă în III, 3 (p. 109) Filostorgiu afirmă despre același personaj că se numea „Gheorghe din Capadocia”. Această contradicție nu este semnalată, și nici nu se tranșează asupra ei într-o notă (de pildă, la Sf. Grigorie de Nyssa, Împotriva lui Eunomie I,47, personajul apare cu numele de „Gheorghe Tarbastenitul”).

În III,15 (p. 137 sq.) ni se spune că în Cilicia Aețiu a intrat în dispută cu un „borborian”, de care a fost crunt învins și adus la depresie, iar apoi că, primind în timpul unei vedenii îmbărbătare și putere de sus, a fost rândul lui să-l învingă la Alexandria pe un celebru lider maniheu, care s-a îmbolnăvit de inimă rea și a murit la puține zile. Merita, cred, precizat pentru cititori că borborienii erau o grupare gnostică, iar apoi că aceste două episoade sunt revelatoare pentru concepția lui Filostorgiu despre istoria religioasă a umanității-pe care o vedea ca pe o neîntreruptă confruntare între monoteism (ai cărui campioni erau în vremea sa Aețiu și Eunomie) și politeism, în formele sale evidente (e. g. gnosticii, cu interminabilele lor lanțuri de divinități intermediare) sau mai subtile (e.g. trinitarismul pro-niceenilor).

Însă dincolo de aceste detalii, este neîndoielnic că volumul are toate calitățile pentru a deveni un instrument de lucru cât se poate de util celor interesați de evenimentele și disputele atât de complexe care au marcat veacurile de aur ale teologiei patristice (IV-V).

Ovidiu Sferlea, Universitatea din Oradea

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: