Bifolium

Note Biblice și Patristice

Scrisori, episcopi și probleme în Antichitatea Târzie

crisis

NOTĂ | Pauline Allen and Bronwen Neil. Crisis Management in Late Antiquity (410-590 CE). A Survey of the Evidence from Episcopal Letters. Supplements to Vigiliae Christianae 121. Leiden  and Boston: Brill, 2013, xiii + 284p.

Volumul de față investighează managementul de criză al episcopilor între 410-590 și propune ca surse un corpus de scrisori ale acestora în greacă și latină.  Dacă istoriile eclesiastice par a fi scrise (considerabil) ulterior evenimentelor produse pe care le relatează, scrisorile încapsulează răspunsuri imediate la aceste situații și par a fi cel mai semnificativ mod de comunicare  în acea perioadă.

Autoarele definesc conceptul de „criză” așa cum apare în scrisorile episcopale, dintr-o perspectivă socială, asociindu-i sensul de „schimbare”/„transformare” și atribuindu-i trei principale caracteristici: tensiunile aveau (a) un caracter regional, (b) personal, prin faptul că presupun implicarea directă a episcopilor, și (c) normal. Analiza propune șase studii de caz, fiecare reflectând un eveniment diferit: strămutarea populației, dezastre naturale, dispute religioase, conflicte violente, abuzuri sociale și prăbușirea structurilor de dependență. În fiecare dintre cele șase situații, autoarele analizează felul în care aceste scrisori răspund situațiilor de criză, episcopul devenind așadar un important lider civil. Examinând natura audienței acestor scrieri, autoarele subliniază caracterul colectiv/public al scrisorilor: acestea erau puse la dispoziția tuturor, și puteau dezbate chestiuni exegetice, pastorale, administrative și (mai rar) personale. Mai mult, episcopii foloseau scrisorile pentru a transfera mesaje religioase și sociale unei audiențe mai largi (în propriul oraș sau în afara acestuia), pentru a-și susține rețeaua de influență și, nu mai puțin, pentru a asigura disciplina.

Cele mai importante corpusuri de scrisori în greacă tratate în acest volum sunt cele ale lui Chiril din Alexandria, Synesius din Cyrene, Teodoret din Cyrus și Severus din Antiohia. Din cele scrise de episcopi romani, autoarele punctează mai ales scrisorile lui Innocent, Leo I, Gelasius, Hormisdas și Pelagius I. Un punct comun al majorității episcopilor acelei perioade era lupta împotriva ereticilor (Arieni, Manihei, Nestorieni,anti-Calcedonieni, etc.). A treia categorie introdusă de Allen și Neil vizeză episcopii vestici non-romani; aici s-ar înscrie Augustin și Sidonius. Cele două surse principale de criză pentru Augustin pe care le analizează autoarele sunt: (a) schisma dintre catolici și donatiști, și (b) amenințarea Pelagienilor.

Volumul este propus ca fiind primul tratament comprehensiv al managementului de criză în Antichitatea Târzie și o primă trecere în revistă a literaturii epistolare din Imperiul Roman, din această epocă.

Mădălina Țoca, KU Leuven

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: