Bifolium

Note Biblice și Patristice

Fotie în limba română

mistagogia_duhului_sfant

RECENZIE | Fotie al Constantinopolului. Mistagogia Duhului Sfânt și Exegeze la Evanghelii. Traducere de Oana Coman, studiu introductiv și tabel cronologic de Ionuț-Alexandru Tudorie, note explicative de Oana Coman, Ionuț-Alexandru Tudorie și Adrian Muraru, ediție îngrijită de Adrian Muraru. Tradiția creștină 15; Polirom: Iași, 2013.[1]

În cultura teologică românească, Sfântul Fotie al Constantinopolului a rămas celebru în special pentru a fi fost protagonistul unuia dintre cele mai tensionate episoade consumate între patriarhia de Constantinopol și cea a Romei, anume ruptura dintre anii 866 și 880, însoțită de anatematizări reciproce. Din păcate, ca teolog, el nu s-a bucurat până acum decât de o largă și nemeritată ignorare, în bună măsură explicabilă prin lipsa aproape completă de traduceri în românește din opera sa. Volumul de față aduce o contribuție semnificativă la umplerea unui mare gol, și este din acest punct de vedere mai mult decât binevenit.

Volumul este deschis de un amplu Studiu introductiv, în care Ionuț-Alexandru Tudorie se apleacă asupra reperelor majore ale vieții și activității lui Fotie. Aflăm amănunte despre ascendența aristocratică a viitorului patriarh, despre implicarea familiei sale în lupta împotriva iconoclasmului (lucru care a provocat moartea în exil a părinților săi), iar apoi despre începutul ascensiunii sale publice care a culminat cu alegerea și hirotonirea ca patriarh în decembrie 858, pe cînd se afla în jurul vârstei de 50 de ani.

Modul în care Fotie a trecut însă de la statul de laic la cel ce patriarh, în răstimp de numai 6 zile, și mai ales prezența unui arhiepiscop excomunicat de fostul patriarh, Ignatie, în soborul care a săvârșit hirotonia avea să ofere materie de controversă adversarilor săi – susținătorii fostului patriarh, aflat acum în exil, iar apoi scaunul roman. Întreaga perioadă a patriarhatului său a fost marcată de ostilitatea venită din aceste două direcții: după exilul dintre 867 și 873, Fotie nu și-a recăpătat scaunul decât în 879, dar numai pentru a fi trimis din nou în exil (în 886), unde s-a și săvârșit (în 893 sau 894).

Din timpul acestui ultim surghiun datează foarte importantul său tratat polemic Mistagogia Duhului Sfânt, în care au fost formulate cu mare perspicacitate multe dintre argumentele care aveau să devină clasice împotriva adaosului Filioque. Studiul mai conține o trecere în revistă a scrierilor patriarhului Fotie (pp. 56-64), o scurtă „introducere în polemica occidentală anti-bizantină despre Filioque”(pp. 65-72) și de asemenea tot o scurtă discuție despre critica făcută de către patriarh adaosului Filioque (pp. 73-79).

Este un punct care rămâne în discuție acela de a ști dacă polemica anti-filioquistă a lui Fotie a fost o inabilitate tactică prin care Roma, inițial recuperabilă – se presupune – pentru cauza ortodoxiei pnevmatologice, s-a văzut împinsă de atacul teologic al acestuia să îmbrățișeze treptat poziția francilor (p. 81), sau dacă dimpotrivă nu era decât o chestiune de timp și de coerență ca, odată ce declara ortodoxă doctrina dublei purcederi a Duhului Sfânt, scaunul roman să accepte și introducerea ei formală în Crezul Niceo-constantinopolitan. Cititorii vor aprecia discuția informată, erudiția și tonul măsurat al acestui Studiu, una dintre cele mai bune indroduceri în viața și activitatea sfântului patriarh Fotie existente la noi.

Un text care are densitatea de idei a Mistagogiei ascunde destule provocări pentru orice traducător. Oana Coman, care a făcut și dificila muncă de amendare a textului din Patrologia lui J.-P. Migne, reușește însă aici să  ofere o versiune fiabilă și cursivă. Originalul este tratat cu grijă, și nu am putut sesiza stridențe sau surprize în redarea termenilor tehnici sau importanți. Până și παράκλητος a fost tradus, irenic, prin „Mângâietor” (spre deosebire de Ancoratus, 2007), deși prin această variantă se pierde unul dintre cele două sensuri majore ale cuvântului grecesc.

Se observă, în același timp, o anumită (bună) dezinvoltură în redarea originalului. Proza lui Fotie, mai ales cea din Exegeze la Evanghelii, sună frumos și în românește, lucru cu atât mai remarcabil cu cât în cazul acestor scrieri Oana Coman nu a avut la îndemână și o traducere modernă pentru control. Câteva locuri mi-au atras totuși atenția.

În Exegeze la Matei (Mt. 10,33, p. 245), de pildă, după ce se explică de ce în Evanghelie Mântuitorul pune preț pe mărturisirea credinței inclusiv cu gura („Pentru că acea credință care este hulită cu limba nu mai rămâne fermă și desăvârșită nici în minte, și pentru că îi vatămă pe cei ce o ascultă mai mult decât dacă ar fi fost tăgăduită [doar] în minte”), apare o formulare care aduce a pleonasm: „Căci căderea minții nu ar putea fi vizibilă”. De fapt, această expletivă pare să funcționeze ca o apodoză, iar imperfectul din original (redat de Oana Coman prin „nu ar putea fi”) exprimă mai degrabă un ireal în prezent: „Într-adevăr, [dacă hulirea credinței ar fi cantonată în sfera minții], căderea acesteia (i.e. a minții) ar rămâne nevăzută (τῆς μὲν γὰρ ἦν ἐν ἀδήλῳ τὸ πτῶμα).” Cele trei aoriste care urmează au, cel mai probabil, o valoare gnomică, astfel că puteau fi traduse mai natural apelând la formele de prezent.

La p. 243,  νηστεύοντες („atunci când posteau”, Exegeze la Matei, Mt. 9, 14-17), pare să fi rămas netradus, la fel ca ἀφράστῳ din sintagma ἀφράστῳ λόγῳ („într-un mod inefabil”, Mistagogia 46, p. 127). La p. 247 (Exegeze la Matei, Mt. 11,7-10), acolo unde Fotie Îl parafrazează pe Mântuitorul vorbind  ucenicilor despre felul statornic în care Ioan Botezătorul Îl mărturisise ca Mesia de-a lungul activității sale, continuarea din versiunea românească este ușor suprinzătoare: „Așadar, de vreme ce voi știți ce mărturisește [Ioan] și l-ați mărturisit vrednic de crezare din pricina faptelor sale, să nu socotiți că acum [trebuie] să vă schimbați părerea despre el și să gândiți ori să spuneți altceva despre Mine (italicele mele, O.S.)”.

Subiectul propozițiilor în italice nu sunt însă Apostolii, cum sugerează versiunea românească, ci Sf. Ioan, iar introducerea lui „trebuie” nu era necesară. Textul spune de fapt: … μὴ νομίσητε νυνὶ μεταβεβλῆσθαι αὐτὸν καὶ ἄλλα ἀντ’ ἐκείνων περὶ ἐμοῦ αὐτὸν ὑπονοεῖν ἢ λέγειν, adică: „… să nu socotiți că acum el (scil. Ioan) și-a schimbat părerea și că crede sau spune altceva despre Mine decât cele dinainte”.

De altfel, mai jos pe aceeași pagină, același lucru este tradus, cum era de așteptat, prin : „… să nu socotiți acum din cauza întrebării că [Ioan] și-a schimbat părerea.” Aceste mici scăpări nu sunt însă de natură să afecteze calitatea de ansamblu a unei traduceri sigure și demne de încredere. Tot ce-i putem dori Oanei Coman este să „recidiveze” cu cât mai multe astfel de contribuții.

Notele explicative, semnate după caz de toți cei trei contribuitori ai volumului, sunt bogate și pertinente, și scot de multe ori cititorul din greutățile înțelegerii textului.

Volumul mai cuprinde un Tabel cronologic, o Bibliografie și doi Indici. Este o bucurie că astfel de cărți continuă să apară la noi, iar cea de față nu poate lipsi din biblioteca niciunui doritor de a cunoaște opera unui reprezentant important al teologiei bizantine, rămasă aproape inaccesibilă până acum.

Ovidiu Sferlea, Universitatea din Oradea

[1] Recenzie apărută inițial în Studii Teologice.

Advertisements

One comment on “Fotie în limba română

  1. Discipulus Simplex
    17/08/2014

    Reblogged this on Discipulus Simplex and commented:
    Dintr-o vreme într-o vreme

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: