Bifolium

Note Biblice și Patristice

Două volume Lactanțiu în limba română

RECENZIE | Recenzia de față tratează două volume dedicate aceluiaşi text antic, unul din seria Tradiţia creştină de la Polirom (Lactanţiu, Despre moartea persecutorilor, traducere de Cristian Bejan şi studiu introductiv, tabel cronologic, note explicative şi anexe de Dragoş Mîrşanu, 2011), celălalt de la Editura Universităţii Bucureşti (Octavian Gordon, Lactantius: De mortibus persecutorum: studiu filologic, Bucureşti, 2009).[1]

Cele două volume au intenţii şi anverguri diferite: primul este o introducere în domeniul studiilor dedicate lui DMP, oferind o prezentare de ansamblu a acestora şi o traducere adnotată a textului latinesc. Al doilea, o monografie rezultată în urma unui doctorat, este o contribuţie de sine stătătoare între celelalte studii aprofundate din domeniu.

MirsanuLactanţiu, Despre moartea persecutorilor, traducere de Cristian Bejan şi studiu introductiv, tabel cronologic, note explicative şi anexe de Dragoş Mîrşanu. Tradiţia Creştină 11; Iaşi: Polirom, 2011.

Primul titlu (aş nota că echivalarea prin singular a pluralului latin e o soluţie bine găsită) este volumul 11 din seria Tradiția Creștină (Polirom) unde sînt publicate traduceri din texte patristice, cu textul sursă (pînă acum latin sau grecesc) în oglindă, însoțite de introduceri și comentarii în note, de cronologii relevante și de precizarea opțiunilor de traducere. Volumul Lactanțiu conține toate aceste lucruri, adăugînd bibliografiei și indicilor trei anexe.

Studiul introductiv scris de Dragoș Mîrșanu oferă repere din bibliografia esenţială, prezentînd pe scurt viața lui Lactanțiu, scrierile lui şi concentrîndu-se apoi pe DMP: scop, datare, autor, conținut, problema identificării persecutorilor, apoi cea a prezenței citatelor din Vergiliu. O comparație cu mărturia lui Eusebiu despre moartea acelorași persecutori precede considerații despre valoarea istorică a DMP în general și a episodului viziunii lui Constantin în particular. Accentul este astfel pus foarte potrivit pe interpretarea istorică a textului.

Cele trei anexe sînt bine alese și sprijină această direcție: Anexa 1 oferă lista împăraților pomeniți în DMP, o cronologie a tetrarhilor urmată de o genealogie a acestora și o reconstrucție cronologică a sfîrșitului persecuțiilor sub tetrarhi. Mai important, Anexa 2 prezintă o listă a particularităților istorice ale DMP („informații exclusive, amplificări, erori și omisiuni”) apoi un tablou al concordanței acestora cu alte surse contemporane lui Lactanțiu. Anexa 3 ia în discuție o soluție astronomică și una meteorologică pentru episodul viziunii lui Constantin. Dată fiind emfaza istorico-critică a volumului, poate fi surprinzătoare apariția pe p. 23 a unor judecăți axiologice/teologice despre autorul antic, unde Lactanțiu e găsit „insuficient ancorat în scripturi,” iar „teologia sa defectuoasă”; oricum, acestea sînt singulare şi nu afectează calitatea generală introducerii.

Probabil că punctul cel mai slab al acestui volum este textul latin. Nici nota asupra ediției, nici cea a traducătorului nu precizează ce ediție citim; din prima aflăm că traducătorul a folosit mai multe ediții critice (Migne, Moreau, Creed). Să înțelegem că și textul latin din volumul Polirom combină cele trei ediții? Notele lingvistice din comentariu asta par să sugereze: notele 2, 8, 9, 15, 16 arată cum textul latin din volum folosește o lecțiune preferată de mai mulți autori dintre care cel care apare constant este Moreau (deschizînd deci posibilitatea ca textul latin imprimat să urmeze ediția acestuia din Sources Chrétiennes), însă în nota 13 Moreau e pomenit cu o varianta secundară,  lecțiunea din volumul nostru fiind una propusă de alți editori. Avem deci, după toate aparențele, un text eclectic (produs de C. Bejan? De C. Bejan și D. Mîrșanu?). Intenția de a oferi o ediție nouă, eventual îmbunătățită a textului latin ar fi lăudabilă, dar rezultatul este o improvizație, iar lucrul acesta face ca textul latin din volumul Polirom (și traducerea, cu un drum) să fie științific vorbind perfect inutilizabil. Altfel, informația necesară este prezentată în note.

Volumul este oricum o excelentă introducere la Lactanțiu și mai ales la De mortibus persecutorum. Va putea fi folosit astfel de studenți si de profesori la cursuri de Patristică sau de Istorie bisericească; este folositor în special ca exemplu excelent și la îndemînă pentru felul în care poate fi extrasă critic informația istorică dintr-un text patristic. În general, va fi de folos cititorului interesat de latinitatea creștină din Antichitatea Tîrzie care vrea să afle mai multe despre Lactanțiu, epoca lui şi despre acest text interesant.

GordonOctavian Gordon, Lactantius: De mortibus persecutorum: studiu filologic. Bucureşti: Editura Universităţii Bucureşti, 2009.

Traducerea de la Polirom este dublată de publicarea în 2009 a doctoratului lui Octavian Gordon, scris sub îndrumarea regretatului Profesor Dan Sluşanschi şi susţinut în 2007: Lactantius: De mortibus persecutorum – studiu filologic. Ca doctorat, volumul se dorește o contribuţie de sine stătătoare în domeniul mai larg al acestor studii.

Cartea are patru părţi, iar obiectivele generale sînt clar trasate din Introducere (cap. 1): o analiză paleografică a singurului manuscris păstrat cu texul DMPColbertinus (cap. 2), o analiză a morfologiei şi a sintaxei din DMP (cap. 3) şi o analiză a vocabularului folosit (cap. 4). Ultimul capitol țintește și să lămurească problema autenticităţii DMP ca text scris de Lactanţiu, in contextul in care lucrul acesta a fost contestat de alți cercetători.

Cele trei capitole sînt contribuţii solide şi importante pentru ansamblul studiilor DMP. Capitolul 2 (Probleme de critică de text) discută 12 lecţiuni din manuscris;  Gordon pledează pentru soluţiile cele mai economice în transcriere şi propune 7 lecțiuni dintre care 5 noi pentru o viitoare ediţie critică a DMP. Capitolul 3 (Particularităţi morfo-sintactice) este un foarte bun studiu de caz pentru latina de la începutul secolului al patrulea, dezvoltat în principiu pe structura Manualului de latină creştină al lui Albert Blaise; capitolul 4 (Vocabularul) este un compendiu de termeni latini cu sensul lor specializat, grupate după arii semantice ale limbajului doctrinar creştin şi apoi, ţinînd seama de specificul DMP, în jurul ideii de prigoană.

Revin la tema paternităţii DMP pentru că pare să fie cheia de boltă care leagă teza – tema e tratată mai ales în introducere, dar reapare în celelalte capitole şi în concluzii – şi pentru că felul în care e tratată ridică probleme metodologice, pe care le voi prezenta pe scurt. La p. 35, aflăm că aportul autorului la disputa despre paternitatea DMP este acela de a semnala,  de-a lungul analizei de vocabular, amănuntele „care vin în sprijinul paternităţi lactanţiene”. Gordon ne spune însă că a fost convins de la începutul cercetării că DMP îi aparţine lui Lactanţiu (pp. 328-9), iar prezentarea din introducere a bibliografiei acestei dispute este în fapt o înşiruire a argumentelor pro (cele contra apărînd doar ca punct de pornire al primelor), la care autorul aderă explicit.

După toate aparenţele, Gordon asumă o poziţie şi apoi caută dovezi care să o sprijine. O astfel de metodă este inadecvată. Într-un material îndeajuns de complex cum este DMP poţi găsi – şi s-au şi găsit – dovezi care să sprijine oricare dintre cele două poziţii. O argumentare cu materiale noi pentru una dintre ele ar trebui să dea seama punctual şi de poziţia opusă sprijinită pe materiale similare, dar lucrul acesta nu se întîmplă. Cu alte cuvinte, ipoteza de lucru a lui Gordon (cum o numeşte la p. 205) e confirmată (prin exemplele găsite), dar niciodată verificată (prin identificarea şi respingerea posibilelor obiecţii împotriva validităţii acelor exemple). Ca să fiu limpede, nu vreau să spun că DMP nu e scris de Lactanţiu; nici măcar că dovezile adunate în carte nu ar sugera paternitatea lui lactanţiană. Spun doar că în punctul acesta argumentaţia lui Gordon este vulnerabilă. Dar în economia cărţii tema aceasta este fără îndoială secundară, iar rezervele punctuale de mai sus nu ameninţă lucrarea în ansamblul ei; ar putea fi însă folosite pentru o eventuală republicare a volumului ( într-o serie mai vizibilă? Nu ştiu dacă poate fi procurat din altă parte decît din magazinul EUB din holul facultăţii de istorie din Bucureşti.)

E evident că în spatele cărţii stă multă muncă, iar rezultatele ei sînt importante. În opinia mea, cea mai importantă contribuţie a volumului este în zona criticii de text: atît cap. 2 cît şi  cap. 3 furnizează date care ar trebui să poată fi folosite de oricine va întreprinde o nouă ediţie critică a textului latin al DMP. Recomand deci traducerea şi publicarea lor în reviste de studii potrivite. În plus capitolul 4 (Vocabularul) oferă cum ziceam un compendiu de termeni latini cu sensul lor specializat, lucru care îl face un instrument mai mult decît folositor traducătorilor, filologilor, teologilor etc interesaţi de latina creştină.

Închei aici: volumul publicat la EUB şi traducerea adnotată a DMP publicată la Polirom oferă împreună materiale de lucru de neocolit în limba română pentru studiul lui Lactanţiu, dar şi, mai larg, pentru latina tîrzie, patristică latină sau istoria primelor secole creştine.

[1]Recenzia a fost inițial publicată pe medievalia.ro.

 

Dan Batovici, KU Leuven

Advertisements

One comment on “Două volume Lactanțiu în limba română

  1. Pingback: Lactanțiu în seria Tradiția Creștină | Bifolium

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: